Afacere cu gust dulce

Ne îndreptăm spre un loc care nici pe aproape nu îmi este cunoscut. O oră şi patruzeci de minute am mers în aşteptarea surprizei.

   Eram în raionul Călăraşi, şi chiar dacă locuiesc la cîţiva kilometri de aici, trebuie să recunosc că locurile acestui raion îmi sunt străine.

   Mă simţeam ca un turist şi încercam să cuprind cu privirea toate aceste pămînturi  care păreau să aparţină altei ţări şi nicidecum celei în care trăiesc de 21 de ani.

Întreg pămîntul Era îmbrăcat în verde…dealurile frumoase înconjurau satul Răciula, amplasate în aşa fel, de parcă s-ar fi angajat să-l protejeze şi să-l împrospăteze  în fiecare zi cu aerul curat de dimineaţă.

   Acum intram în sat, mergem pe strada centrală iar pe de o parte şi pe de alta a străzii se arătau casele îngrijite ale sătenilor. E un sat de oameni gospodari şi asta se poate vedea chiar de la intrarea în localitate.

Pentru a ajunge la marea surpriză a fost nevoie să traversăm o mică mahala cu case mici, modeste, cu o arhitectură foarte veche, din care ieşeau doar femei îmbrăcate în negru. Mai tîrziu mi-am dat seama că era o mahala amaicilor din apropierea mănăstirii Răciula, stradă ce purta numele “Sfînta Maria”.

  Mergeam pe o ulicioară îngustă, prin părţi erau scaune vechi şi lungi încă din vremea buneilor noştri.

Am intrat într-o ogradă… pereţii casei erau amenajaţi cu diferite obiecte vechi, de care lumea noastră demult a uitat sau poate alţii le mai au dosite în pod: fier de călcat cu cărbune, melniţă cu care buneii noştri fărîmiţau grîul, broderii şi ţoale. Parcă aş fi intrat într-un muzeu şi nicidecum într-o ogradă a unei familii.  O grădină plină de specii de flori şi plante medicinale, înalte… toată ograda era învelită în culorile deosebite ale naturii.

   Sîntem la familia Stegărescu, care ne povesteşte  cum a luat naştere mica lor afacere de familie cu gust dulce. Totul a început cu 10 ani în urmă, cînd Mihai Stegărescu, apicultor de profesie, şi-a pierdut locul de muncă. Pentru că a simţit că asta îi este vocaţia a continuat să-şi dezvolte meseria chiar în ograda sa, ba mai mult, a transmis cunoştinţele lui şi fiului său. Acum deţin 100 de familii de albine.

   Constantin Stegărescu povesteşte că din 2005 au deschis centru turistic "Casa Mierii" atît pentru oamenii din Moldova cît şi pentru turiştii altor ţări.

   Sigur că am trecut şi prin camera dulce unde ne-a ghidat Constantin junior. Ne trezim la o lecţie de istorie a apiculturii, la care am avut ocazia să vedem nu numai miere de diferite feluri, dar şi lumînări confecţionate din ceara albinelor. O cutie de foi cu texte tapate stătea într-un colţ de cameră… curioasă fiind am citit ce era scris în ele. Era defapt descris modul de utilizare  a mierii, a lumînărilor pentru urechi, precum şi diferite recete medicinale cu miere.

   "E o tradiţie care va merge din tată în fiu, sperăm ca condiţiile climatice să nu ne ducă la pierzanie munca pentru că anul acesta nu a fost prea binevoitor cu noi",  ne-a spus la un moment dat Mihai Stegărescu.

Fiindcă e  o familie de oameni cu o mulţime de tradiţii frumoase, nu am fost lăsaţi să plecăm fără a servi din bucatele pregătite de gospodina casei, Tamara Stegărescu. Sos cu ardei dulci, găluce, zeamă, după astfel de bucate abia de mai vroiam să mergem acasă, dar aveam înainte două ore de drum iar "Casa Mierii" îşi are oricînd şi pentru oricine porţile deschise.