FAMILIA- REFUGIU, ÎNCHISOARE SAU ŞCOALĂ A IUBIRII

 http://www.protv.md/emisiuni/campanii/vreau-parintii-acasa/video/49840
    
   Vorbesc despre un subiect care este mai mult decît o problemă personală şi care devine o problemă din ce în ce mai gravă în ţara noastră.

   Această problemă nu m-a cruţat pe mine şi nici pe mulţi alţi copii care se află la moment în aceeaşi situaţie ca şi mine: plecarea părinţilor peste hotare.

   Ioan Gyuri Pascu afirmă că "familia este şcoala unde eşti deopotrivă şi profesor şi elev". În prezent, copiii uită că familia este căminul în care poţi să adăposteşti suferinţele şi bucuriile sufletului. Principala cauză a ruinării acestui cămin este plecarea părinţilor peste hotare în vederea unui trai mai bun, astfel ideea plecării pornită de la o intenţie bună se transformă într-o tragedie naţională, şi mă-ntreb: ce este familia- refugiu, închisoare sau şcoală a iubirii?

   Dragostea părintească impulsionează inima copilului spre dezvoltare, aşa cum lumina soarelui face planta să se dezvolte. Copiii cresc însă lipsiţi de această dragoste, or, distanţa dintre ei şi părinţi îi face să se simtă neputincioşi, singuri şi nefericiţi. Îi chinuie dorul, care îi poartă cînd spre trecut cînd spre viitor, dorul care îi încarcă de regrete şi speranţă. Dorinţa de a distruge zidul de singurătate construit de trecerea anilor îi duce pe copii la ideea că drogurile, fumatul şi băutura pot uşor să înlocuiască lipsa dragostei şi afecţiunii din partea părinţilor.

 Implicaă şi eu direct în această problemă, pot spune că pentru mine dorul înseamnă 13 ani în care am încercat să-mi imaginez cum arată chipul mamei mele, pentru că eu nu am văzut-o nici în poze, nici pe scaip... pentru mine dorul înseamnă suferinţă şi aşteptare, speranţă şi singurătate, lacrimi şi regretul anilor care nu se vor mai întoarce pentru a-mi da şansa să-i trăiesc alături de mămica mea. Dorul meu... este aşteptarea unei singure clipe care va pune punct amintirilor mele adunate într-un mănunchi de durere. Clipa cînd am s-o pot strînge în braţe şi să nu o mai las să plece de lîngă mine, clipa cînd vom fi din nou o familie.

   Campania "Vreau părinţii acasă" difuzată la ProTV a adus în faţa populaţiei şi a autorităţilor, copii cu poveşti diferite, dar care trăiesc aceeaşi dramă, unii copii au ajuns în internate, alţii după gratii.

   Pentru a afla de ce părinţii au fost nevoiţi să plece peste hotare, echipa ProTV a mers în ţările în care aceştia se află.

   Maria Panea este una dintre eroinele timpurilor noastre... nu şi-a reţinut lacrimile, iar pe chipul aceste femei se văd suferinţele trăite de ea: "Băieţelul meu îi spune mămică bunicii sale, el nu ştie că are mămică".

   Nadejda Timofeev, repreyentant al Asistenţei Sociale, susţine că ei nu se ocupă de situaţia acestor familii.

   Circa 11 700 de moldoveni şi-au pus dorinţa să se întoarcă acasă, doar în cazul în care statul va crea condiţii de trai mai bune, premierul Vlad Filat afirmă: "Vom identifica sursele necesare, dacă va trebui vom reduce cheltuielile în alte direcţii".

   Permiteţi-mi să-mi exprim nemulţumirea faţă de această declaraţie spusă cu atîta indiferenţă şi neînţelegere asupra acestei drame din zilele noastre. Oare cîte poveşti de viaţă ar mai trebui să fie scoase la suprafaţă pentru ca aceasta să ajungă şi la inimile celor care reprezintă autorităţile?

   În timpul campaniei echipa ProTV a descoperit sate care trăiesc doar din banii trimişi de peste hotare. Cred că asta este soarta moldoveanului, "la un colţ de masă să plîngă, la alt colţ de masă să rîdă",  iar suferinţa acestora este înşirată în sute de cîntece despre migraţie.

   Poveştile de viaţă ale părinţilor şi copiilor afectaţi de migraţie bate orice scenariu de film. Cum n-ar încerca să scape de dor, ce n-ar face ca să nu sufere, nimic nu-i ajută.

   Întrebată de echipa ProTV de ce nu s-ar întoarce acasă, Natalia Râuleţ, fostă profesoară, acum menajeră în Grecia afirmă că "mai are de crescut copii, să-i ajute să înveţe, să-şi îndeplinească datoria de părinte".

   O altă campanie "Singur acasă" organizată de "Jurnal de Chişinău" aduce în faţa autorităţilor alte cazuri în care plecarea părinţilor peste hotare afectează copiii şi mulţi dintre ei sînt lăsaţi la şcolile-internat.

   Potrivit directorului şcolii-internat nr. 2 din Chişinău, Iurie Donţu, din cei 230 de copii aflaţi aici, 17 sunt copii ai căror părinţi sunt plecaţi peste hotare.

   Cazul Oliviei este doar unul din miile de la noi din ţară. "Ne străduim să o lăudăm ca să nu simtă atît de profund lipsa părinţilor, însă nimic în lume nu poate înlocui cuvintele de bravo şi mîngîierile pe cap ale mamei sau ale tatălui. Chiar nu înţeleg de ce un copil cu ambii părinţi în viaţă trebuie să se simtă orfan", a mărturisit directorul internatului.

   Eu sper că această problemă va fi soluţionată de către autorităţi, pentru că noi avem nevoie de o ţară puternică care să-şi ţină copii acasă, care să lucreze asupra viitorului acestei ţări şi să asigure continuitatea acestui popor. O ştiu din propria experinţă şi nu cred că cineva din părinţi ar fi plecat pentru dorinţa de a fi bogat, de a avea maşini luxoase... fiecare s-a dus pentru a putea să-şi crească copiii şi să le asigure un trai mai bun, dar tot ce au adunat este suferinţa, singurătatea şi speranţa din sufletele lor.

   Am să spun ce am adunat eu în lipsa mamei mele. undor imens care nu poate fi înlocuit nici cu un moment fericit din viaţa mea. În clasa întîi, cînd toţi copiii mergeau la braţ cu mămicile lor la 1 septembrie, eu m-am dus singură pentru că ştiam că mama mea nu e lîngă mine. Cînd am absolvit liceul, la balul de absolvire toţi copiii au venit cu părinţii lor, eu eram singură.... E o distanţă distrugătoare aceea dintre mine şi mămica mea şi mă roade pe dinăuntru în fiecare zi singurătatea. Dragostea de mamă şi grija ei nu pot fi înlocuite.

   Eu am speranţa că am fost înţeleasă în problema pe care am expus-o şi v-am făcut să înţelegeţi că puterea şi voinţa noastră vor atinge inimile autorităţilor, în speranţa că aceştia se gîndesc la viitorul acestei ţări, iar dacă nu v-am convins,  atunci este poate pentru faptul că voi nu aţi fost lipsiţi de dragostea părintească şi nici nu vă doresc să cunoaşteţi vreodată  această suferinţă.

    Martin Andreas Wyss, directorul Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie din Moldova afirmă ferm că soluţii există, una din ele este "deschiderea căilor legale de migraţie pentru moldoveni, iar asta ar însemna legătura cu familia şi ţara".

   Nu pot fi indiferentă faţă de această problemă comună pentru noi. Migraţia întradevăr e o problemă ce afecteză întreaga societate.

   Aveam doar cinci ani cînd am fost lăsată singură să mă descurc în această lume atît de neînţeleasă pentru mine. Acum am douăzeci, iar ultima oară am văzut-o pe mămica cu 7 ani în urmă. În toţi aceşti ani am trecut prin nenumărate depresii, mă simţeam singură, neglijată... şi în prezent sînt nefericită pentru că am fost lipsită de dragostea de mamă.

   Se spune că timpul vindecă, eu spun că timpul distruge. Se zice că în ochii lui Dumnezeu sîntem toţi stele şi fiecare are lumina lui, că cei care trăiesc într-o lume oarbă trebuie să-şi creeze propria lumină - lumina noastră sunt părinţii, nu-i lăsaţi să plece de lîngă voi nici în cea mai grea situaţie din viaţa voastră.

   Tot ce am ibţinut eu în lipsa mamei mele este sufletul meu dezgolit pînă la rană, dar... TIMPUL NU SE OPREŞTE-N LOC PENTRU DUREREA MEA ŞI NU-MI CRUŢĂ SUFERINŢA!!