Amurgul Idolilor sau cum se filozofează cu ciocanul

  

  Friedrich Wilhelm Nietzsche (n. 15 octombrie 1844, Röcken - d. 25 august 1900, Weimar) este cel mai important filozof a secolului al XIX-lea, care a exercitat o influență remarcabilă, adesea controversată, asupra gândirii filozofice a generațiilor ce i-au urmat.

   Filosofia lui Nietzsche a avut o influență considerabilă asupra culturii secolului al XX-lea și a unor reprezentanți ai ei: Thomas Mann, André Gide, Hermann Hesse, Sigmund Freud, Martin Heidegger sau Emil Cioran. În anii '20, opera lui Nietzsche a fost revendicată de nazismul german și de fascismul italian, interpretându-se în mod barbar ideea de "voință de putere" în sprijinul doctrinei totalitare.

 “MORALA CA ANTI-NATURĂ” este un fragment din lucrarea lui Nietzsche AMURGUL IDOLILOR, tradusă de ALEXANDRU AL. ŞAHIGHIAN.

Am să încep cu un citat care m-a făcut să-mi pun nişte semne de întrebare la propria-mi existenţă: Omul e fecund numai cu preţul de a fi bogat în contrarii, se păstrează tînăr cu condiţia ca sufletul să nu i se lenevească, să nu tînjească după pace.

   Şi spun aici că Nietzcshe  vorbeşte despre omul care încearcă să redescopere în sine, în alţii, alte valori şi alte principii impuse de natura firească a lucrurilor. Nu vorbim nicidecum de omul care să fie asemănător unui altuia, vorbim de omul a cărui fapte sînt conduse de instinctul vieţii. Un om se individualizează prin ceea ce are diferit de alţi semeni ai lui, deprinşi să trăiască în armonie cu propriul suflet căruia nu-i contrazice voinţa. Destinul lucrează prin amănunte, şi atunci ne ducem viaţa de la o problemă rezolvată la alta, şi trecem astfel prin timpul care de altfel nu trece niciodată. Îmi plac oamenii care se joacă cu destinul lor. Ăştia nu au temeri, îşi impun singuri valorile, şi nici o zi nu se aseamăna cu cea de ieri sau cu cea care urmează să vină. Există lucruri şi experinţe care te fac să te schimbi din “oricine” în „cineva”, de acest om ne vorbeşte Nietzsche, omul lipsit de inhibiţii, de standarde, de valori generale.

   Am tot auzit oameni care zic: o viaţă avem şi trebuie să o trăim din plin. Cît de adevărată este această idee, pentru că ce îl face mai fericit pe om decît încălcarea oricărei reguli pe care se bazează viaţa? Cît de hrănit este sufletul acelui om care îşi probează calităţile prin suferinţă şi neajunsurile prin fericire.

   Să lăsăm atunci sufletul să facă înconjorul lumii ca să nu ducem o viaţă lipsită de conţinut, să trăim pasiunile, iubirile, suferinţele, dezamăgirile, fericirile, pentru că nimic nu ne poate face mai oameni în lumea oamenilor. E Foarte greu să fii rob al propriilor slăbiciuni, să distrugi un vis, o speranţă, din laşitate sau din prea multă corectitudine. Cineva a spus că oceanul nu poate fi turnat într-o ceaşcă, eu spun că omul are capacităţi nebănuite şi dacă cineva ar încerca să contrazică ideea dată într-o bună zi va reuşi. Mai bine să mori în picioare decît să trăieşti în genunchi.

   Nu trebuie să lăsăm viaţa să fie zgîrcită cu noi... să treacă zile, săptămîni, ani fără să simţim nimic nou, pentru că nu există greşeli, există învăţături.

   Cei mai mulţi oameni nu sînt decît umbre. Umbre care ar putea ajunge viaţă, şi de aici conchid că omul nu are nimic mai bun decît pe sine însuşi, deci se poate depăşi. O să tot primim palme morale pentru încălcări, nesupunere sau pentru că mergem împotriva firescului, dar despre mine pot să spun că n-am să las să vină remuşcările după mine, că trăiesc viaţa mea şi nu a altcuiva şi că LUMEA ESTE IMPERFECTĂ. CONTEAZĂ, ÎNSĂ, NU CUM O GĂSEŞTI CÎND VII CI CUM O LAŞI CÎND PLECI. Şi ştiu că NIETZSCHE ar fi de acord cu mine.